La 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia, declanșând Al Doilea Război Mondial. România și-a declarat neutralitatea, oferind însă refugiu guvernului polonez și tezaurului acestuia. În contextul avansului rapid al trupelor germane și sovietice, România a devenit tot mai izolată pe plan internațional.
La 26 iunie 1940, Uniunea Sovietică a emis un ultimatum României, cerând cedarea imediată a Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Sub presiunea sovietică și fără sprijin internațional, guvernul român a acceptat cererile, iar trupele sovietice au ocupat aceste teritorii.
La scurt timp, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, România a fost forțată să cedeze Ungariei nord-vestul Transilvaniei, o regiune cu o populație mixtă româno-maghiară. Această decizie a fost mediată de Germania și Italia, iar România nu a avut posibilitatea de a negocia termenii. În plus, la 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, România a cedat Cadrilaterul (sudul Dobrogei) către Bulgaria. Aceste pierderi teritoriale au generat o profundă criză politică și socială în țară.
Regele Carol al II-lea, considerat responsabil pentru situația dezastruoasă, a abdicat la 6 septembrie 1940 în favoarea fiului său, Mihai I. Generalul Ion Antonescu a preluat conducerea guvernului, instaurând un regim de dictatură militară. El a cooptat inițial Garda de Fier la guvernare, formând Statul Național-Legionar, însă relațiile dintre cele două părți s-au deteriorat rapid, culminând cu rebeliunea legionară din ianuarie 1941, pe care Antonescu a înăbușit-o, consolidându-și puterea.
După preluarea puterii, Ion Antonescu a orientat politica externă a României către o alianță cu Germania nazistă, văzând în aceasta o oportunitate de a recupera teritoriile pierdute. La 23 noiembrie 1940, România a aderat la Pactul Tripartit, alăturându-se Axei.
La 22 iunie 1941, Germania a lansat Operațiunea Barbarossa, invazia Uniunii Sovietice. România s-a alăturat acestei ofensive, declarând război URSS-ului, cu obiectivul de a elibera Basarabia și Bucovina de Nord. Armata română, sub conducerea directă a lui Ion Antonescu, a participat activ la luptele de pe Frontul de Est.
Bătălia de la Odessa (august-octombrie 1941): Trupele române, sub comanda generalului Nicolae Ciupercă și ulterior a generalului Ioan Glogojanu, au asediat orașul Odessa. Deși au reușit să ocupe orașul, pierderile au fost semnificative, evidențiind problemele de echipare și strategie ale armatei române.
Campania din Crimeea și Sevastopol: Armata română a colaborat cu Wehrmacht-ul în campania din Crimeea, contribuind la cucerirea peninsulei și la asediul Sevastopolului. Generalul Petre Dumitrescu a jucat un rol important în aceste operațiuni.
Bătălia de la Stalingrad (august 1942 – februarie 1943): Diviziile 3 și 4 de munte române, sub comanda generalilor Constantin Constantinescu-Claps și Mihail Lascăr, au fost desfășurate pe flancurile armatei germane. Ofensiva sovietică din noiembrie 1942 a surprins trupele române nepregătite, ducând la încercuirea și capitularea acestora. Pierderile au fost devastatoare, afectând moralul și capacitatea de luptă a armatei române.
Pe plan intern, regimul lui Antonescu a implementat politici antisemite, colaborând cu Germania la deportarea și exterminarea evreilor și romilor. Deportările în Transnistria și pogromurile, precum cel de la Iași din iunie 1941, au dus la moartea a zeci de mii de persoane nevinovate.
Pe măsură ce războiul avansa, iar forțele Axei începeau să piardă teren, nemulțumirea față de alianța cu Germania a crescut în rândul populației și al clasei politice românești. Bombardamentele anglo-americane asupra orașelor românești, precum București și Ploiești, în 1944, au accentuat dorința de a ieși din război.
La 23 august 1944, România a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial printr-o lovitură de stat orchestrată de regele Mihai I și susținută de lideri politici din opoziție și de o parte a armatei. Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului și aliat al Germaniei naziste, a fost arestat după ce a refuzat să încheie un armistițiu cu Națiunile Unite.
Această decizie a fost determinată de înaintarea rapidă a Armatei Roșii pe teritoriul românesc și de dorința de a evita o ocupație totală sovietică.
După arestarea lui Antonescu, România a declarat încetarea unilaterală a ostilităților împotriva Aliaților și a cerut armistițiu. Cu toate acestea, trupele germane aflate pe teritoriul românesc au considerat acțiunea o trădare și au inițiat operațiuni militare împotriva noilor forțe guvernamentale.
După 23 august 1944, România a trecut de partea Aliaților și a început luptele împotriva fostului său aliat, Germania. Cu toate acestea, Armata Roșie deja ocupase o mare parte a teritoriului românesc, iar autoritățile sovietice au tratat România ca pe o țară învinsă, impunând condiții dure.
Eliberarea Transilvaniei
După 23 august, luptele împotriva trupelor germano-ungare au continuat în nord-vestul României. Una dintre cele mai importante bătălii a fost Bătălia de la Oarba de Mureș (septembrie 1944), unde trupele române au suferit pierderi uriașe. Armata română, comandată de generalii Dumitru Dămăceanu și Nicolae Macici, a participat activ la eliberarea Transilvaniei, alături de sovietici.
La 25 octombrie 1944, orașul Carei a fost eliberat, marcând eliberarea completă a teritoriului românesc de sub ocupația germano-ungară. Această dată este sărbătorită în prezent ca Ziua Armatei Române.
Campania din Ungaria și Cehoslovacia
După eliberarea Transilvaniei, armata română, sub comanda generalilor Avramescu și Sănătescu, a participat la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, alături de Armata Roșie. Printre bătăliile importante se numără cea de la Debrețin (octombrie 1944) și ofensiva pentru eliberarea orașului Budapesta (ianuarie 1945).
Ultimele lupte la care a participat armata română au fost în Cehoslovacia, contribuind la eliberarea orașului Brno și a altor localități din Munții Tatra.
Pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța
Deși România a trecut de partea Aliaților, nu i s-au returnat teritoriile pierdute în 1940 în favoarea Uniunii Sovietice. Astfel, Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate definitiv de URSS.
Impunerea regimului comunist
După încheierea războiului, România a intrat în sfera de influență sovietică. În noiembrie 1946, în urma alegerilor trucate, Partidul Comunist Român a preluat puterea. La 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost forțat să abdice, iar România a devenit Republică Populară sub controlul sovietic.
Reparațiile de război
România a fost obligată să plătească reparații de război Uniunii Sovietice, estimate la peste 300 milioane de dolari, ceea ce a afectat grav economia țării în anii următori.