Bătălia de la Stalingrad s-a petrecut in perioada 23 august 1942 – 2 februarie 1943. A fost o confruntare militară majoră între Armata Roșie a Uniunii Sovietice și Wehrmacht-ul Germaniei Naziste, alături de aliații săi, pentru controlul orașului Stalingrad (actualul Volgograd). Această bătălie este considerată una dintre cele mai sângeroase din istoria omenirii, cu pierderi estimate la peste două milioane de persoane, incluzând soldați și civili. Înfrângerea suferită de Germania nazistă la Stalingrad a marcat un punct de cotitură în cel de-Al Doilea Război Mondial, reprezentând începutul declinului nazismului în Europa, deoarece Wehrmacht-ul nu și-a mai recuperat capacitatea ofensivă și nu a mai obținut victorii strategice pe Frontul de Est.
Contextul strategic și începutul ofensivei germane
În vara anului 1942, după eșecul de a captura Moscova în 1941, Hitler a ordonat o nouă ofensivă în sudul Uniunii Sovietice, cunoscută sub numele de „Operațiunea Albastru” (Fall Blau). Scopul principal era capturarea câmpurilor petroliere din Caucaz, esențiale pentru alimentarea mașinii de război germane. Stalingradul, situat pe malul râului Volga, era un important centru industrial și de transport, iar capturarea sa ar fi tăiat rutele de aprovizionare sovietice și ar fi asigurat flancul nordic al ofensivei germane către Caucaz.
Ofensiva germană pentru capturarea Stalingradului a început pe 17 iulie 1942. La începutul lunii august, Armata a 6-a, susținută de Armata a 4-a Panzer, a traversat cotul râului Don și a ajuns la Stalingrad. Pe 23 august, un bombardament masiv a distrus o mare parte a orașului, iar trupele terestre ale Armatei a 6-a au început asaltul asupra orașului, declanșând lupte de stradă intense, cunoscute de germani sub numele de „Rattenkrieg” („războiul șobolanilor”). Deși au controlat cea mai mare parte a orașului, Wehrmacht-ul nu a reușit să înfrângă ultimii apărători sovietici care s-au menținut ferm pe malul vestic al Volgăi.
Luptele urbane și rezistența sovietică
Luptele pentru Stalingrad au fost caracterizate de o intensitate și brutalitate extreme. Soldații sovietici și germani s-au angajat în confruntări corp la corp în ruinele orașului, fiecare clădire, stradă și subsol devenind un câmp de luptă. Comandamentul sovietic, sub conducerea generalului Gheorghi Jukov, a adoptat o strategie de apărare tenace, menținând poziții pe malul vestic al Volgăi și trimițând întăriri și provizii pe timpul nopții, în ciuda bombardamentelor constante.
Un aspect notabil al bătăliei a fost utilizarea de către sovietici a lunetiștilor, care au provocat pierderi semnificative în rândul trupelor germane. Vasili Zaițev, unul dintre cei mai renumiți lunetiști sovietici, a devenit o legendă în timpul bătăliei, atribuindu-i-se peste 200 de ucideri confirmate.
Contraofensiva sovietică: Operațiunea Uranus
În timp ce trupele germane erau angajate în luptele urbane din Stalingrad, comandamentul sovietic pregătea o contraofensivă majoră. Pe 19 noiembrie 1942, sovieticii au lansat „Operațiunea Uranus”, o ofensivă menită să încercuiască forțele germane prin atacarea flancurilor slab apărate, deținute de armatele române, maghiare și italiene. Atacul a avut succes, iar în câteva zile, Armata a 6-a germană, împreună cu unități ale Armatei a 4-a Panzer, au fost încercuite în Stalingrad, într-un „kessel” (cazan).
Încercuirea și colapsul forțelor germane
În urma încercuirii, aproximativ 330.000 de soldați germani au rămas izolați în Stalingrad. Comandantul Armatei a 6-a, generalul Friedrich Paulus, a solicitat permisiunea de a încerca o străpungere pentru a ieși din încercuire, dar Hitler a ordonat menținerea pozițiilor „până la ultimul om”. Luftwaffe a încercat să aprovizioneze trupele încercuite pe calea aerului, dar aceste eforturi au fost insuficiente, iar trupele germane au început să sufere de foame, frig și lipsă de muniție.
Pe 10 ianuarie 1943, sovieticii au lansat „Operațiunea Inelul”, o ofensivă menită să distrugă forțele germane încercuite. După lupte intense și pierderi grele, rezistența germană a început să se prăbușească. Pe 31 ianuarie 1943, generalul Paulus s-a predat împreună cu trupele sale din partea sudică a orașului, iar pe 2 februarie, ultimele forțe germane din partea nordică a Stalingradului s-au predat. În total, aproximativ 91.000 de soldați germani au fost capturați de sovietici, dintre care foarte puțini s-au mai întors acasă după război. Mulți dintre prizonierii germani au murit din cauza foametei, bolilor și epuizării în lagărele sovietice.
Consecințele Bătăliei de la Stalingrad
Pierderi uriașe pentru Germania – Armata a 6-a a fost complet anihilată, iar Germania a pierdut aproximativ 500.000 de soldați, fie uciși, răniți sau capturați.
Scăderea moralului în rândul germanilor – Stalingrad a demonstrat că armata germană nu era invincibilă, iar pierderea unei întregi armate a zdruncinat încrederea în victorie.
Declinul Wehrmacht-ului – După Stalingrad, Germania nu a mai reușit să lanseze ofensive de amploare pe Frontul de Est, fiind forțată să treacă în defensivă.
Întărirea poziției lui Stalin și a URSS – Victoria sovietică a consolidat poziția lui Stalin atât pe plan intern, cât și pe scena internațională, dovedind capacitatea URSS de a învinge Wehrmacht-ul.
Mobilizarea aliaților împotriva Germaniei – După Stalingrad, aliații occidentali (Marea Britanie și SUA) au văzut că Uniunea Sovietică putea învinge Germania, ceea ce a încurajat pregătirea invaziei în Europa de Vest.
Slăbirea alianțelor Germaniei – Eșecul Germaniei la Stalingrad a afectat și aliații Axei, în special Italia și Ungaria, care au devenit mai reticente în sprijinul lor pentru Hitler.
Impactul uman – Bătălia de la Stalingrad a fost una dintre cele mai sângeroase din istoria omenirii, cu aproximativ 2 milioane de victime, inclusiv soldați și civili. Orașul Stalingrad a fost aproape complet distrus, iar populația civilă a suferit enorm.