Bătălia Franței s-a desfășurat între 10 mai și 22 iunie 1940, marcând una dintre cele mai rapide și decisive victorii germane. Aplicând tactica Blitzkrieg (război fulger), Germania a invadat simultan Franța, Belgia și Țările de Jos, provocând un colaps rapid al apărării aliate. În timp ce francezii anticipau un atac direct asupra Liniei Maginot, germanii au surprins forțele aliate atacând prin Ardeni, o zonă împădurită considerată dificil de traversat cu vehicule grele. Această strategie a permis Wehrmacht-ului să avanseze rapid și să străpungă liniile defensive slab pregătite din această regiune.
În fața acestei ofensive, trupele franceze și britanice au fost nevoite să se retragă haotic, iar multe dintre ele au fost încercuite de forțele germane. Unul dintre cele mai dramatice momente ale campaniei a fost evacuarea de la Dunkerque (26 mai – 4 iunie 1940), unde peste 330.000 de soldați britanici și francezi au fost salvați de o flotă improvizată de nave militare și civile, evitând astfel o înfrângere completă.
Pe măsură ce ofensiva germană continua, orașe strategice precum Lille, Amiens și Reims au căzut rând pe rând. La 14 iunie 1940, trupele germane au intrat în Paris, care fusese declarat oraș deschis pentru a evita distrugerile masive. Cu forțele sale zdrobite și fără perspective reale de rezistență, guvernul francez, condus de mareșalul Philippe Pétain, a fost forțat să solicite un armistițiu. Acesta a fost semnat la 22 iunie 1940, în pădurea Compiègne, în același vagon de tren unde Germania capitulase în fața Franței în 1918, un gest simbolic menit să umilească francezii.
În urma acestei victorii, Franța a fost împărțită în două zone: zona de nord și vest, ocupată direct de Germania, și zona sudică, condusă de guvernul colaboraționist de la Vichy. Căderea Franței a lăsat Marea Britanie singură împotriva Germaniei în Europa de Vest și a schimbat complet cursul războiului, determinând ulterior implicarea mai activă a Statelor Unite și consolidarea rezistenței aliate